Medicina modernă acordă astăzi un rol deosebit igienei mucoasei bucale, deoarece se ştie că de aceasta depinde, în mare măsură, starea de sănătate a întregului organism.
La rândul său, starea fiziologică a mucoasei bucale este influențată de starea generală de sănătate, diversele agresiuni patologice sau toxice ce au loc asupra organismului putând avea repercursiuni şi la acest nivel.
Astăzi se acceptă unanim că între starea de sănătate a organului de masticaţie şi traiectul gastrointestinal există o strânsă corelație, orice afectare mai serioasă a stomacului, pancreasului, a intestinului subțire sau gros, a ficatului sau vezicii biliare
reflectându-se şi la nivelul mucoasei bucale şi gingivale.
Astfel, în mod frecvent, inflamațiile gingivale sau parodontoza indică existența unui diabet sau a unei hipercolesterolemii, deseori necunoscută pacientului. La 15% din diabetici apar astfel de complicații parodontale, în timp ce 56% din bolnavii
hipercolesterolemici suferă de aceleași afecțiuni.
Pe de altă parte, starea psihică, sistemul endocrin şi sistemul nervos vegetativ, influențate deseori de starea de sănătate precară a diferitelor organe digestive, determină apariția, la nivel bucal, a unor modificări care se traduc prin afectarea
mucoasei bucale şi/sau gingivale .
În acest context se consideră astăzi că leziunile ce apar la nivelul mucoasei bucale se datoresc fie:
● unor măsuri de igienă bucală insuficiente şi necorespunzătoare,
• reprezintă proiecția, la acest nivel, a unor boli localizate în cu totul altă zonă a organismului, inducerii medicamentoase, în cazul tratamentelor altor boli.
Astfel, în cazul administrării anumitor medicamente, pot apărea tulburări ale funcției glandelor salivare, ale echilibrului fiziologic al mucoasei bucale cu modificări de floră microbiană sau chiar apariția unor papiloame gingivale .
La rândul lor, glandelor salivare (şase la număr) le revine rolul de a secreta (între 500 g şi 1.500 g zilnic) saliva care are un pH ușor acid și care, pe lângă săruri
minerale, mai conţine enzime (hidrolaze), precum şi leucocite (provenite din amigdale) cu acţiune antimicrobiană.
Salivei îi revine rolul de a curăța, a asana cavitatea bucală, diluând şi neutralizând acizii formați de enzimele bacteriene prin degradarea glucidelor alimentare restante.
Bicarbonatul de calciu existent în salivă determină calcefierea depozitelor organice (placa bacteriană) cu formarea tartrului.
Granulocitelor neutrofile le revine un rol central în păstrarea atât a sănătății bucale, cât și a aparatului dentar, parodontita prepuberală juvenilă explicându-se prinscăderea numărului acestora în salivă, ca urmare a unei deficiențe imunitare.
Sialoreea (producția mărită de salivă) apare în intoxicațiile cu plumb şi în boala Parkinson şi este o caracteristică fiziologică la femeile însărcinate.
Reducerea secreției salivare apare în cazul unor afecțiuni ale sistemului nervos central, dar poate fi provocată și de inflamarea glandelor salivare (sialadenită) sau de blocarea canalului secretor al glandei de către un calcul.
Fitoterapia afectiunilor mucoasei bucale
Primul care a descris „fauna” (bacteriile) pe care o descoperise (cu ajutorul microscopului rudimentar pe care îl construise) în propriile depozite gingivale, a fost van Leeuwenhoek (1632-1723), dar au trebuit să treacă mai bine de două secole până
când, în 1890, Miller avea să formuleze prima teorie cu privire la apariția cariilor dentare şi, conform căreia, există o interrelație strictă între metabolismul glucidic al bacteriilor existente în cavitatea bucală şi demineralizarea smalțului și a dentinei sub acțiunea acizilor formați ca urmare a degradării enzimatice a resturilor alimentare.
În 1955 Warhaug a completat această teorie identificând relația existentă între tartrul subgingival, placa bacteriană şi gingivită (ca forma cea mai uşoară a unei afectări a mucoasei bucale). Astfel, el a reușit să demonstreze că depozitele dentare sunt formate în proporție de 90% din bacterii şi 10% din resturi alimentare; 1 mg de placă conține aproximativ 10° bacterii.
Toate bacteriile plăcii acționează asupra țesutului parodontal şi a materialului mineral, dur, dentar și sunt considerate ca fiind cauza generatoare de carii și afecţiuni ale patului dentar. De fapt, această teorie a nonspecificității plăcii bacteriene stă la
baza procedeelor profilactice şi terapeutice aplicate astăzi în tratamentul afecțiunilor
mucoasei bucale.
În consecință, se urmăreşte îndepărtarea mecanică sau chimică a plăcii bacteriene sau, în cadru casnic, măcar o reducere a acesteia, deoarece o gingivită odată instalată şi netratată poate degenera în parodontită (chiar dacă această degenerare nu se produce obligator).
Care ar fi factorii favorizanți ai acestui proces (de evoluție a unei gingivite spre parodontopatie) şi care ar fi mecanismele care l-ar putea bloca?
În primul rând, numai anumite bacterii din componența plăcii produc carii, respectiv parodontopatii.
Se pare că în gingivită placa este formată mai ales din bacterii gram-pozitive din grupul Actinomyces.
Placa din sfera supra- şi subgingivală este constituită în proporție de 85-90% din bacili şi coci gram-pozitivi, în timp ce aerobii gram-negativi nu depășesc 15%.
Dacă inflamația gingivală devine cronică, bacteriile gram-pozitive scad către
60%, în timp ce bacilii anaerobi gram-negativi ajung la 20-30%.
În parodontită placa este constituită în proporție de 25% din bacterii .
Astăzi se apreciază că 80% din adulții peste 30 de ani suferă de parodontopatii. Sub denumirea de parodontopatii se înțeleg toate afecțiunile patului dentar. De regulă, apare mai întâi gingivita, care se caracterizează prin hiperemie,
inflamație şi sângerare gingivală și se datorează apariției tartrului subgingival (format între dinte şi gingie).
Când procesul avansează fără alte semnale, gingia începe să se retragă până când baza dinților rămâne dezgolită; în faza următoare dinții încep să se mişte şi cad. Vorbim în acest caz de parodontoză.
Parodontita este o afecțiune inflamatoare degenerativă a aparatului dentar de susținere. Tartrul şi endotoxinele bacteriene produc inflamarea gingiei cu formarea unor pungi gingivale. Inflamația se extinde la nivelul patului dentar si,
dacă se exercită o presiune asupra gingiei, se elimină o secreție purulentă, cu miros fetid. În final, dinții cad.
Produse vegetale utilizate în tratamentul afecțiunilor mucoasei bucale şi faringiene
Cele mai frecvent utilizate preparate în tratamentul afecțiunilor mucoasei bucale şi faringiene sunt şi astăzi, încă, gargarismele; de asemenea, se folosesc şi concentrate pentru badijonări locale, când concentrația în principii active pe unitatea de suprafață de mucoasă tratată este mai mare.
Gargarismele, apreciate mai ales în tratamentul gingivitei, stomatitei, tonsilitei, faringitei cronice sau acute, se obțin prin infuzarea, mai rar fierberea (în cazul rădăcinilor, rizomilor sau a fructelor) produsului vegetal cu apă; o altă posibilitate este aceea de a obține un extract hidroalcoolic (cu alcool de 40°) concentrat din materialul vegetal (1 g produs vegetal la 2-3 p alcool de 40°) şi care, la nevoie, se diluează cu apă. Extractul hidroalcoolic are avantajul că poate fi folosit şi ca atare, pentru badijonaj .
La rândul lor, în funcție de acțiunea predominentă pe care o dezvoltă fiecare produs în parte, le putem grupa în cinci categorii iar pentru a realiza o acțiune cât mai complexă, deseori se asociază mai produse vegetale, astfel încât să avem, pe lângă un efect de reducere a plăcii .
Bibliografie- Bazele farmaceutice, farmacologice şi clinice ale fitoterapiei
